Publicat la 2020-08-14

Moldova Nouă

Informația care TE PRIVEȘTE

Adrian Gheorghiță, AmCham Moldova: “Prin prismă economică, și nu doar 2020 este un an cu totul deosebit”

3 min read

AmCham Moldova a realizat un sondaj pentru evaluarea impactului COVID-19 asupra mediului de afaceri din Republica Moldova. Cifrele au fost prezentate de Directorul Adjunct AmCham, Adrian Gheorghiță, în cadrul celei de-a doua dezbateri profesionale ”Integrare Economică Europeană”.

M9: Camera de Comerț Americană din Moldova (AmCham Moldova) a prezentat studiul „Impactul pandemiei COVID-19 asupra activității companiilor din Moldova: realităţi, aşteptări, acţiuni. Ediţia: august 2020”. Care a fost obiectivul de bază al acestuia?

Adrian Gheorghița: Este al doilea studiu pe care îl efectuăm de comun cu compania de consultanță PwC Moldova de la începutul pandemiei. Obiectivele acestuia au rămas aceleași –  de a oferi informații actualizate privind intensitatea activității antreprenoriale moldovenești, constrângerile de business în contextul COVID-19, dar și de a identifica cele mai solicitate acțiuni din partea statului, în vederea îmbunătățirii climatului de afaceri.

M9: Care este scopul acestor sondaje?

Adrian Gheorghița: Luând în considerare acoperirea sondajului, grație colaborării cu Ministerul Economiei și Infrastructuii și cu Consiliul Economic pe lângă Prim-ministru, credem că aceste date vor ajuta Guvernul și alte părți interesate să dispună de o imagine la zi privind amploarea crizei atât la nivelul general al economiei naționale, cât și impactul măsurilor de susținere economică în perioada pandemică asupra diferitor sectoare economice.

M9: Cum se simte businessul în perioada de pandemie?

Adrian Gheorghița: Prin prismă economică, și nu doar 2020 este un an cu totul deosebit. Natural, sondajul reflectă această nouă normalitate: prognozele antreprenorilor asupra veniturilor anticipate, planurile investiționale, toate sunt într-o dinamică descendentă. Conform rezultatelor sondajului, majoritatea companiilor (87% din numărul total de participanți) au raportat scăderea nivelului veniturilor, aici vorbim mai ales de industriile care implică interacțiune umană (HORECA, turismul, educația) sau cele puternic ancorate la piața de export precum industria ușoară. Totuși, în pofida măsurilor restrictive, unele companii au reușit să mențină veniturile la nivelul anului trecut sau chiar a le spori. În perspectivă de scurtă durată, 40% dintre respondenți anticipează o scădere cu mai mult de 35%, comparativ cu veniturile obținute în aceeași perioadă a anului 2019.

M9: Care sunt factorii ce afectează derularea afacerii și care sunt soluțiile business-ului?

Adrian Gheorghița: Mulți dintre respondenți au semnalat probleme ce țin de diminuarea cererii de produse și servicii pe piața internă (77%) și pe cea externă (44%), condițiile de activitate impuse de Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică (2/3), întârzieri la plata facturilor emise, de unde și apar blocajele financiare. În vederea atenuării impactului economic jumătate din respondenți au răspuns că vor amâna investițiile strategice și cele curente, reduc costurile de chirie și cele de personal. Totodată, unele companii denotă o doză de adaptabilitate mai mare, 35% din respondenți intrând pe piața online, iar 9% explorând noi oportunități de export.

M9: Ce așteptări are mediul privat de la stat?

Adrian Gheorghița: În cadrul sondajului, companiile au avut ocazia să se expună asupra unor măsuri pe care le consideră necesare de a fi implementate de stat în vederea stimulării relansării economice. În acest sens, în ordinea răspunsurilor cumulate de fiecare, urmează a fi reduse impozitele, taxe și a alte contribuții (80%); oferită vacanța la plata impozitelor (75%); subvenționate plățile la chirie (70%); eliminarea constrângerilor administrative,  birocratice și de alt gen ce țin de interacțiunea cu autoritățile publice. Noi vom continua să livrăm aceste mesaje către autoritățile publice, în vederea implementării în timp util a celor mai potrivite măsuri de stimulare a creșterii economice sustenabile.

AUTOR: Laura Tugarev

Moldova9.com - produs realizat de A.O."Academia de Creație și Inovații Mediatice"
© 2017 Moldova9.com. Toate drepturile rezervate.