Publicat la 2021-09-09

Moldova Nouă

Informația care TE PRIVEȘTE

Accesul la evenimente publice – doar cu certificat de vaccinare, test sau act confirmativ de prezență a anticorpilor

2 min read

Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică a stabilit azi reguli noi pentru accesul la evenimente publice, ca urmare a creșterii numărului de cazuri grave de infectare cu Covid-19.


Începând cu 11 septembrie 2021, persoanele de la 18 ani vor avea acces la evenimentele în aer liber, festivaluri, în sălile de spectacole, concerte, precum și în cluburile de noapte cu unul din următoarele documente: 

– certificatul de vaccinare împotriva virusului SARS-CoV-2 cu schema completă de vaccinare (pe suport de hârtie sau în format digital). Dovada imunizării este valabilă dacă au trecut cel puțin 14 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare; 

–  rezultatul negativ al unui test RT-PCR făcut cu cel mult 72 de ore înainte; 

– rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore;

– concluzia medicală confirmativă în cazul persoanelor care au suportat COVID-19, în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi (6 luni) de la îmbolnăvire sau un act confirmativ de prezența a anticorpilor anti-COVlD-19. Actul confirmativ este valabil pe durata perioadei de 90 zile din data efectuării investigației. 


CNESP a instituit starea de urgență în sănătate publică la nivel național începând cu data de 10 septembrie 2021 și până la 30 octombrie 2021 și a decis să instituie stare de alertă cod portocaliu la nivel național, decizie care impune noi măsuri de prevenire și control a infecției COVID-19. La nivel local, comisiile teritoriale extraordinare de sănătate publică vor asigura revizuirea tuturor hotărârilor/dispoziţiilor aprobate, aducându-le în concordanţă cu hotărîrile Comisiei naţionale extraordinare de sănătate publică, la ziua de azi. 

Textul hotărârii mai prevede ca Agenţia Naţională de Transport Auto, de comun cu Ministerul Afacerilor Interne, să intensifice controlul respectării măsurilor de prevenire şi control al infecţiei COVID-19 în transportul rutier de persoane în trafic local, municipal, raional, interraional și  internațional. 

Moldova9.com - produs realizat de A.O."Academia de Creație și Inovații Mediatice"
© 2017 Moldova9.com. Toate drepturile rezervate.