Ceartă cu final tragic: Un bărbat din Râșcani a murit fiind împuşcat de 3 ori

impuscat-galati-465x390.jpg

Un bărbat de 39 de ani a murit fiind împuşcat de trei ori în piept cu o armă de vânătoare. Tragedia a avut loc în noaptea de 17 august, în jurul orei 23, în preajma casei de cultură din orașul Râșcani. 

Potrivit publika.md, victima a fost implicată într-o ceartă, la care au participat și alți trei bărbați. La un moment dat, unul dintre ei a scos din geantă o armă de foc și a efectuat trei împușcături.

După omor, suspecţii au fugit de la faţa locului.

La scurt timp, unul dintre ei a fost identificat şi reţinut pentru 72 de ore. Ceilalţi bărbaţi sunt căutaţi de poliţie. Suspecții riscă până la 15 ani de închisoare.

REDACTOR: Diana Botnaru

Top