Mariana S. Ţăranu, doctor în istorie: “Deportările – ca formă a terorii staliniste – au frânt coloana vertebrală a basarabenilor”

121-960x490-960x490.jpg

În noaptea de 12 spre 13 iunie satele basarabene au fost inundate de bocetele gospodarilor și de urletele câinilor. Sub patul armelor ocupantului sovietic, satele noastre erau văduvite de intelectuali, preoți, medici, oameni cu verticalitate și cu frică de Dumnezeu. În noaptea de 12 spre 13 iunie, 1941 la indicația Kremlinului, sub monitorizarea vigilentă a NKVD-ului și cu concursul unor localnici a fost organizat primul val de deportări al basarabenilor. Specific deportărilor din 1941 a fost faptul că bărbații au fost separați de soții și copii, primii au fost duși în închisorile GULAG-ului unde marea majoritate s-au prăpădit pe parcursul anului 1942,  iar ceilalți au fost duși fie în Siberia, fie în Kazahstan și folosiți la muncă gratuită pentru economia sovietică. 

Cum au fost organizate deportările staliniste, dar și care a fost scopul organizării acestora aflați dintr-un interviu cu conferențiarul universitar Mariana S. ȚĂRANU.

M9: 12 spre 13 iunie 1941, 5 spre 6 iulie 1949 și 1 spre 2 aprilie 1951 sunt nopți tragice pentru basarabeni, tragice pentru că în aceste nopți înaintașii timpului, cei mai buni gospodari, dar și cei din alte confesiuni au fost arestați și deportați în Siberia, Kazahstan și în închisorile Gulag-ului. Ce a fost de fapt atunci?

Mariana S. ȚĂRANU: Regimul sovietic de ocupație instaurat cu forța pe teritoriul românesc al Basarabiei a fost menținut tot cu forța. În acest sens regimul i-a înlăturat pe toți cei care ar fi putut opune rezistență sau ar fi rădărnicit planurile acestuia de a sovietiza provincia, de asemenea a fost un motiv pentru a le confisca bunurile. Așa cum Armata Roșie se pregătea să năvălească asupra Germaniei în vara anului 1941, chiar la începutul lunii iunie, din zona de frontieră a URSS au fost deportate în URSS familiile de intelectuali, preoți, dar și alte categorii care nu insuflau încredere regimului. În ceea ce privește luna iulie 1949, apoi se repetă același scenariu: regimul de ocupație urma să racordeze economia Basarabiei la realitățile sovietice, adică intenționau să creeze colhozuri în toate localitățile sătești. Pentru a avea cale liberă în acest sens autoritățile au deportat în regiunile îndepărtate ale URSS familiile de gospodari din toate localitățile, le-au confiscat gospodăriile, inclusiv, casele de locuit și inventarul agricol au servit bază pentru viitoarele colhozuri. Și în anul 1951 scenariul s-a repetat, dar cu alți actori. De această dată regimul sovietic a înlăturat reprezentanții confesiunii „Martorii lui Iehova”.

M9: După ce criterii erau întocmite listele celor care urmau a fi deportați?

Mariana S. ȚĂRANU: De regulă de la Kremlin veneau indicații sub formă de Instrucțiuni în care se indica ce categorii urmau a fi „strămutați în URSS”, dar nu se indica lista celor care urmau a fi deportați. Listele erau întocmite de către reprezentanții consiliilor sătești sau orășenești, aprobate la ședințele acestora și vizate de președintele sovietului sătesc/orășenesc. După aceata listele erau transmise la raion spre aprobare și ulterior la reprezentanții de la Chișinău. Între timp conducerea sătească înpreună cu reprezentanții NKVD-ului din raion întocmeau dosarele familiilor ce urmau a fi deportate. Și la data indicată de autoritățile moscovite, de asemenea cu concursul reprezentanților consiliului sătesc, familiile respective erau arestate și deportate, iar toate bunurile confiscate.

M9: Care era soarta acestor nenorociți care au fost incluși în liste pentru a fi deportați?

Mariana S. ȚĂRANU: În cazul deportărilor din 1941, după ce familiile au fost îmbarcate în vagoane, de regulă, în gările la Chișinău, Bălți sau Tiraspol bărbații au fost separați de familie și duși în închisorile Gulag-ului, iar soțiile acestora împreună cu copiii minori duse în Siberia sau Kazahstan. Din cauza muncii fizice istovitare și a malnutriției marea majoritate a bărbaților s-au prăpădit pe parcursul anului 1942. În cazul deportărilor din 1949 și 1951 trebuie să accentuăm că familiile au fost duse în Siberia. În toate cazurile deportații au fost folosiți ca forță de muncă gratuită și necalificată pentru economia sovietică.

M9: Cine proteja securitatea deportaților?

Mariana S. ȚĂRANU: Despre securitatea cetățeanului, drepturile omului nici nu poate fi vorba. Viața deportaților, la fel ca și viața oricărui cetățean sovietic, pentru regim nu valora nimic. Trebuie să accentuăm aici că toți deportații au fost privați de drepturi civile, ceea ce înseamnă că în perioada stalinistă nu au avut dreptul nici la libera deplasare, au fost privați de asistență medicală, posibilitate de a-și continua studiile etc. Preocuparea primordială a acestor nenorociți era de a supraviețui, pur și simplu, de a supraviuțui.

M9: Când apare posibilitatea ca deportații să revină la baștină?

Mariana S. ȚĂRANU: După moartea lui Stalin multe lucruri iau o altă întorsătură, dar nicidecum nu se schimbă esența regimului. Primele familii de deportați basarabeni revin la baștină începând cu anul 1953, atunci când sunt eliberați primii deportați. Majoritatea, însă, revin începând cu anul 1956. Țin să remarc că mulți din cei care la momentul deportării erau copii între timp și-au făcut familii la locul de deportare a părinților, alții își continuau studiile, în alte cazuri minorii nu cunoșteau limba română etc. – în aceste cazuri familiile și-au continuat viața în Siberia. Dar majoritatea familiilor deportate au revenit la baștină. Mult timp, respectivele familii au fost prigonite chiar și după eliberarea din Gulag. La momentul eliberării toți au fost anunțați că pot să se stabilească cu traiul în orice localitate a URSS în afară de RSSM. Doar în 1976 a fost emisă o lege prin care respectivele familii aveau dreptul de a locui un localitățile de unde au fost deportați. În toate cazurile cei reveniți din deportare s-au ciocnit cu alte realități, majoritatea sătenilor nu i-au acceptat, în mare parte din frică sau din comoditate.

M9: Cum s-au încadrat în viața comunității natale familiile de deportați după ce s-au întors la baștină?

Mariana S. ȚĂRANU: Așa cum am menționat anterior, majoritatea familiilor deportaților când au revenit la baștină s-au pomenit în alte realități: gospodăria le-a fost confiscată, în sate erau create colhozurile, consătenii rămași au fost nevoiți să se conformeze noilor realități sociale, regimul sovietic a reușit să le creeze imaginea de „dușman al poporului”. Reveniți la baștină cei deportați au fost nevoiți să se înscrie în colhoz, au fost folosiți la munci necalificate, și aceasta în pofida faptului că unii aveau studii superioare. O adevărată tragedie pentru aceste familii. Regimul le-a mutilat destinul ireversibil. Mai mult, au avut de suferit, inclusiv, copiii acestora prin faptul că le-a fost barată calea spre școala superioară, înseosebi, la facultățile umanitare.

M9: Care a fost impactul imediat și în timp al deportărilor?

Mariana S. ȚĂRANU: Toate cele trei valuri de deportări i-au redus pe localnici la tăcere, teama de a nu fi deportați i-a transformat pe basarabeni în niște instrumente amorfe pe care se sprijinea regimul de ocupație. Mai mult, oamenii au ieșit frânți din foame, după care gospodarii satelor au fost deportați, iar cei rămași nu mai aveau putere să se împotrivească, îndeosebi, că preocuparea de bază era mobilizarea pentru a se achita cu impozitele agricole la care erau supuși. Pe termen lung deportările – ca formă a terorii staliniste – au frânt coloana vertebrală a basarabenilor, Basarabia a fost decapitată de forța motrică a societății, elitele au fost nimicite, iar urmașii acestora frânți moral, ceea ce astăzi simțim mai mult ca altă dată.

***Interviu realizat de Liviu Damian, reporter Moldova9.com

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Top