Paza bună trece primejdia rea. La “Școala securității”, sute de copii din țară învață să fie protejați în situațiile de urgență

unnamed-1-7.jpg

Elevi din zece școli din sudul țării au participat, la Cahul, la etapa zonală a „Școlii securității” și au învățat cum să reacționeze în situații de pericol. Activitatea face parte din seria de instruiri zonale, cu genericul  „Împreună reducem riscurile”, care se desfășoară pe parcursul lunii curente în mai multe raioane.

Ion Covaș, unul dintre participanții la „Școala securității”, este elev în anul I la Școala Profesională din orașul Cahul și se pregătește să devină bucătar. El a venit la instruire împreună cu alți colegi din instituție și este dispus se se implice activ la orele teoretice și practice. „Eu consider că aceste lecții sunt foarte utile pentru noi. A acorda primul ajutor este cel mai important lucru pe care orice copil și adult trebuie să îl cunoască”. Tânărul spune că recent a avut o situație în care a trebuit să îl ajute pe un coleg care a suferit o traumă. ”Eu cunoșteam tehnicile de acordare a primului ajutor de la sora mea, care este asistentă medicală. Atunci când a trebuit să salvez un om, mi-am dat seama că fiecare dintre noi este obligat să știe ce are de făcut în astfel de situații”.

Ana Nastas, profesoară de biologie la Liceul din Giurgiulești, Cahul, a venit la „Școala securității” cu un grup de elevi din clasele IX-XI-a. Profesora spune că  activitățile practice sunt o ocazie bună ca elevii să își consolideze cunoștințele teoretice referitoare la securitatea vieții și sănătății, pe care le acumulează la școală. „Este foarte important că elevii au avut ocazia să exerseze situații reale care se pot întâmpla în viața de zi cu zi. Astfel de lecții ar trebui organizate pentru toți elevii din țara noastră”, consideră Ana Nastas.

O altă participantă la „Școala securității”, Lilia Bratu, elevă în clasa XI, spune că cel mai mult a impresionat-o activitatea organizată de paramedicul Elena Tanas, care i-a învățat pe copii tehnicile de ajutor în caz de sufocare. Lilia povestește că a fost martoră la o situație când cineva din familie a avut nevoie de ajutor pentru că se sufoca. ”Recunosc că atunci nu știam cum pot ajuta, bine că era tata alături și s-a implicat rapid. Acum, după „Școala securității”, știu exact cum să acționez”, spune zâmbind adolescenta.

Paramedicul Elena Tanas le-a arătat copiilor pașii pe care trebuie să îi urmeze când vor să salveze o persoană care se sufocă și, pentru ca lecția să fie mai eficientă, a utilizat câteva manechini. După lecția practică, fiecare elev a avut ocazia să exerseze manevrele învățate, astfel încât la final fiecare se putea lăuda cu un rezultat bun.  „Obstrucția căilor respiratorii e o problemă la nivel global. Lumea se teme să acționeze și mulți oameni își pierd viața dintr-o cauză care poate fi prevenită. Iată unul din motivele pentru care începem aceste instruiri pentru elevi. Organizăm lecții similare și pentru adulți, pentru că aceste cunoștințe pot salva vieți”, spune specialista.

În timp ce unii elevi învățau să acorde primul ajutor, alături, pe pista de alergare, alte echipe de fete și băieți participau la un exercițiu care simula stingerea unui incendiu. Pe Valeria Zgârcibaba, elevă în clasa X-a la Liceul Teoretic ”Ioan Vodă” din Cahul, am întâlnit-o la finișul pistei, după ce terminase exercițiul. „Astăzi am înțeles că munca pompierilor e foarte grea, dar și nobilă. Noi am avut un minut ca să îmbrăcăm echipamentul, dar pompierii au doar 20 de secunde pentru asta. Salvatorii trebuie să învețe să acționeze rapid, pentru că numai așa pot salva vieți”, spune adolescenta.

Reprezentanta UNICEF în Moldova, Desiree Jongsma,  a avut ocazia să asiste și chiar să participe la mai multe activități organizate de instructorii „Școlii securității” de la Cahul și a comunicat cu copiii despre importanța lecțiilor de prim ajutor.

”Știm cu toții că natura poate fi uneori foarte imprevizibilă,” spune Desiree Jongsma, Reprezentanta de Țară UNICEF în Moldova. ”Am aflat că anul trecut raionul Cahul a fost afectat de o furtună de zăpadă, care s-a întâmplat când nimeni nu se aștepta – în ultimele zile ale lunii aprilie! Este important ca comunitățile să fie pregătite să prevină noile riscuri și să reducă riscurile care sunt deja prezente. Desigur, copiii și tinerii pot juca un rol important în acest sens, și chiar îi pot învață pe ceilalți în comunitatea lor cum să fie protejați. Paza bună trece primejdia rea!”, a concluzionat Desiree Jongsma.

Activitățile conțin atât ore teoretice, cât și și practice. Copiii învață de la salvatori și paramedici cum să fie în siguranță în caz de incendii, inundații, cutremure, accidente și alte calamități. De asemenea, ei însușesc manevre de prim ajutor în caz de înec, sufocare cu corpi străini sau alte situații de urgență.

 „Școala securității” este la cea de-a doua ediție și întrunește mai multe echipe din aproape toate localitățile țării. La ediția din anul curent s-au înscris peste 1200 de adolescenți. Echipele învingătoare vor participa la 23 mai la etapa națională a concursului.

Acțiunea este organizată de către Inspectoratul General pentru Situații de Urgență al Ministerului Afacerilor Interne, în comun cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării și UNICEF Moldova.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Top