A murit Stephen Hawking, unul dintre cei mai mari fizicieni ai lumii

vom-fi-nemuritori-stephen-hawking-crede-ca-tehnologia-ne-va-ajuta-sa-traim-pentru-totdeauna_size1.gif

Stephen Hawking, unul din cei mai cunoscuţi fizicieni şi cosmologi contemporani, profesor la Universitatea Cambridge, a murit la vârsta de 76 de ani, a anunţat familia acestuia.

“Suntem profund întristaţi de decesul astăzi al iubitului nostru tată”, au transmis Lucy, Robert şi Tim, copiii regretatului fizician.

“A fost un mare om de ştiinţă şi un om extraordinar a cărui activitate şi moştenire va dăinui timp de mulţi ani”, se mai afirmă în comunicatul emis de familia lui Stephen Hawking.

Familia a lăudat “curajul şi persistenţa” fizicianului, adăugând că “inteligenţa şi umorul” acestuia au inspirat oameni din întreaga lume.

La 21 de ani, Stephen Hawking a fost diagnosticat cu scleroză laterală amiotrofică (ALS), o boală care, de obicei, ucide în mai puţin de cinci ani.

Fizicianul a fost  autorul unora dintre cele mai importante cercetări din domeniul fizicii şi astronomiei. În anii ’60, a explicat proprietăţile găurilor negre, în 1973, a aplicat teoria relativităţii a lui Einstein în mecanica cuantică, în 1988, a scris o carte despre limitele universului, care s-a vândut în 10 milioane de exemplare şi a fost pe lista bestsellerurilor timp de doi ani.

Paralizat aproape în totalitate, Hawking putea “vorbi” doar printr-un simulator computerizat. Cu ajutorul muşchiului obrazului, fizicianul transmitea ce cuvânt vrea să folosească. În acest mod construia Stephen Hawking propoziţii, pe care computerul le transforma în vocea metalizată atât de cunoscută fanilor fizicianului.

Era un proces epuizant şi care consuma foarte mult timp. Totuşi, era singurul mod în care Hawking rămânea conectat la lume: el conducea un centru de cercetare din Cambridge (Marea Britanie) şi ţinea lecţii deschise în toată lumea, din Franţa până în Fiji.

REDACTOR: Alexandra Şaiman

Top