ANALIZĂ: Ziua de 8 MARTIE – sărbătoare comunistă sau dovadă a continuității noastre în acest teritoriu ?

52173805-l.jpg

8 Martie – Ziua Internațională a Femeii, cunoscută și ca Ziua Mamei. A devenit deja o tradiție, ca în această zi femeilor să li se ofere flori și cadouri în semn de recunoștință pentru abnegația cu care luptă în folosul familiei și societății, dar și pentru a celebra amintirea victoriilor obținute contra discriminării și violenței la care au fost supuse de-a lungul unor perioade de timp.

În ultimii ani, în mediul online, s-a tot vehiculat ideea potrivit căreia, ziua de 8 Martie ar fi o sărbătoare impusă de bolsevici în 1917, din care motiv se chema la anularea celebrării ei. Puțini, însă, sunt cei care știu că strămoșii noștri încă din cele mai vechi timpuri au avut o sărbătoare dedicată femeii procreatoare, fertile, numită Marea Zeiță Mamă.

Existența unui cult legat de „Zeița-mama” este dovedită și de numărul copleșitor de statuete, datate din perioada neoliticului, reprezentând femei cu forme pline sau grațioase. Plinătatea formelor nu era întâmplătoare, ci simboliza gradul înalt de fecunditate, iar zeitatatea proteja valorle maternale și fertilitatea pământului, mai mult ca atât, ea era considerată mama tuturor zeilor, iar în ultima noapte de iarnă dădea naștere copilului Zeu Soare.

Se presupune că cultul zeiţei-mamă a fost transmis grecilor și apoi romanilor, care pe 1 Martie sărbătoareau Matronaliile. În această zi dedicată zeiței ocrotitoare a mamelor și femeiilor se obișnuia ca soții să le ofere nevestelor daruri. La o distanță de câteva zile, pe 15 martie, romanii sărbătoreau o altă zeitate feminină, numită Anna Perenna, numele căreia în traducere înseamnă timpul (anii) care se perindează veșnic.

Acest arhetip se regăsește și astăzi sub diferite nume. În miturile cosmogonice o avem pe Baba Dochia, personificare a Anului Vechi care trebuie să moară (9/ 22 martie) pentru a se renaște în pruncul Dochia. Peste trei luni, la solstițiu de vară, devine zeița fecioară, numită Sânzâiană, iar peste alte trei, la echinocțiul de toamnă, zeiță mumă, Maica precista, și, în sfârșit, spre solstițiul de iarnă și echinocțiul de primăvară zeiță babă. De-a lungul veacului ei divin de 365 de zile, natura, mediul înconjurător se naște, întinerește, se maturizează, îmbătrânește și moare. Astfel, observăm că divinitățile feminine ale Panteonului Românesc se grupează, în raport de metamorfozele Marii Zeițe neolitice, uzurpată de Dochia, în trei generații: fecioare, mume și bătrâne.

Ziua de 9 martie, care corespunde și cu echinocțiul în calendarul iulian, pe lângă sărbătoarea zeiței-mame mai păstrează amintirea celebrării Anului Nou agrar, ceea ce explică performarea unor ritualuri de purificare a spațiului și timpului (focurile rituale), prepararea alimentelor rituale, bețiile rituale, purificarea oamenilor și a caselor etc.

Aceste date ne permit să redescoperim sărbătorile noastre demult uitate, identitatea noastră culturală, precum ne permit să percepem și să identificăm tot felul de reminiscențe.

AUTOR: Natalia Grădinaru, doctor în istorie

Top