JURISTUL CU SOLUŢII: Procedurile de instituire a TUTELEI

tutela.jpg

Instituirea tutelei este o măsură strict pentru a proteja copilul, dar și acea măsură unde clar se vede că acesta din urmă nu are ocrotire părintească, iar instituirea acestei măsuri ar asigura protejarea și siguranța copilului.

Potrivit prevederilor Codului Familiei al Republicii Moldova, tutela şi curatela se instituie asupra copiilor separaţi de părinţi în scopul educaţiei şi instruirii acestora, precum şi al apărării drepturilor şi intereselor lor legitime. Tutela se instituie asupra copiilor care nu au atins vîrsta de 14 ani. La atingerea vîrstei de 14 ani, tutela se transformă în curatelă, fără emiterea unei dispoziții suplimentare de către autoritatea tutelară.

Tutore poate fi numită o singură persoană fizică sau soţul şi soţia împreună dacă nu se află în vreunul din cazurile de incompatibilitate:
a) minoră.
b) în privinţa căreia este instituită o măsura de ocrotire judiciară.
c) decăzută din drepturile părinteşti.
d) declarată incapabilă de a fi tutore (curator) din cauza stării de sănătate.
e) care a fost adoptator, dar adopţia a fost anulată din cauza exercitării necorespunzătoare a obligaţiilor de adoptator.
f) căreia i s-a restrîns exerciţiul unor drepturi politice sau civile, fie în temeiul legii, fie prin hotărîre judecătorească, precum şi persoana cu rele purtări.
g) ale cărei interese vin în conflict cu interesele persoanei puse sub tutelă (curatelă).
h) înlăturată, prin act autentic sau prin testament, de către părintele care exercita singur, pînă la momentul morţii, ocrotirea părintească.
i) care, exercitînd o tutelă (curatelă), a fost îndepărtată de la ea.
j) care suferă de alcoolism cronic sau de narcomania.
k) care se află în relaţii de muncă cu instituţia în care este internat copilul asupra căruia se instituie tutela (curatela).
l) care nu are domiciliul pe teritoriul Republicii Moldova.

Potrivit reglementărilor în vigoare acei copii care sunt luați sub tutelă, dar și cei care îi tutelează au anumite drepturi și anume:
Copiii aflaţi sub tutelă (curatelă) au dreptul:
a) de a locui împreună cu tutorele (curatorul) lor.
b) la condiţii normale de întreţinere, educaţie şi instruire.
c) la dezvoltare multilaterală şi la respectarea demnităţii umane.
d) la pensia de întreţinere şi la alte plăţi sociale…
Drepturile şi obligaţiile tutorelui (curatorului):
(1) Tutorele (curatorul) are dreptul şi este obligat să se ocupe de educaţia copilului aflat sub tutela (curatela) sa, să aibă grijă de sănătatea şi dezvoltarea fizică, psihică, spirituală şi morală a copilului.
(2) Tutorele (curatorul) determină de sine stătător procedeele şi mijloacele de educaţie a copilului aflat sub tutelă (curatelă), luînd în considerare eventualele recomandări ale autorităţii tutelare teritoriale şi respectînd prevederile naționale.

Aspecte de procedură:
1. Autoritatea tutelară va hotărî instituirea tutelei în termen de 30 de zile de la primirea informației în acest sens.
2. Odată parvenită informația către autoritate tutelară, aceasta urmează să formeze un Consiliu de Familie pe toată durata tutelei (or necesitatea protejării drepturilor personale, patrimoniale își găsesc argumentare în constituirea Consiliului de Familie).
3. La depunerea cererii în isntanța de judecată, urmează să se țină cont de cîteva aspect în cee ace privește conținutul cererii, cum ar fi:
a. date cu privire la identitatea persoanei în privinţa căreia se solicită instituirea măsurii de ocrotire.
b. expunerea circumstanţelor, în sensul art. 4828 (Măsura de ocrotire judiciară poate fi instituită de către instanţa de judecată doar în cazul în care aceasta este necesară şi dacă persoana nu este ocrotită suficient prin aplicarea dispoziţiilor legale privind obligaţia de întreţinere a soţului şi a rudelor, privind regimul bunurilor comune ale soţilor, privind asistenţa la luarea deciziei sau prin mandatul de ocrotire în viitor a persoanei respective. Măsura de ocrotire judiciară trebuie să fie individualizată şi proporţională gradului în care, în urma unei boli mintale sau deficienţe fizice, mintale sau psihologice, persoana nu își poate conştientiza acţiunile ori exprima voinţa.)din Codul civil, care impun instituirea măsurii de ocrotire judiciare şi argumentarea solicitării măsurii de ocrotire respective.
c. date cu privire la persoanele propuse a fi însărcinate cu ocrotirea.
d. date cu privire la persoanele care fac parte din anturajul persoanei fizice, enumerate la art. 4830 alin. (1)( Cererea de instituire a măsurii de ocrotire judiciare poate fi depusă de către: persoana fizică în privinţa căreia se cere instituirea măsurii de ocrotire judiciare, soţul persoanei indicate la lit. a), persoana cu care persoana indicată la lit. a) locuieşte împreună de mai mult de 3 ani, ruda sau afinul persoanei indicate la lit. a), mandatarul împuternicit printr-un mandat de ocrotire în viitor, indiferent dacă mandatul produce sau a încetat să producă efecte, autoritatea tutelară) din Codul Civil.
e. date cu privire la medicul care tratează persoana în privinţa căreia se solicită instituirea măsurii de ocrotire și datele de contact ale acestuia, dacă îi sînt cunoscute solicitantului.
f. situaţia familială, financiară şi patrimonială a persoanei în privinţa căreia se solicită instituirea măsurii de ocrotire judiciare, în măsura care îi este cunoscută.

Cadrul normativ utilizat:
1. Codul Familiei al Republicii Moldova.
2. Codul de Procedură Civila al Republicii Moldova.
3. Codul Civil al Republicii Moldova.
4. Legea nr. 140 din 14.06.2013 privind protecția special a copiilor aflați în situație de risc și a copiilor separate de părinți.

Informație utilă puteţi găsi şi pe parajurist.md.

***Material realizat în parteneriat cu Centrul de Analiză, Cercetare și Consultanță Juridică JUSTSTUDIUMANIMA (www.jsa.md)

Top