GÂNDURI PRINTRE RÂNDURI. Învățătoarea sadică din sectorul BUIUCANI al Chișinăului: “Sunteți copii PROȘTI și SLABI. Veniți la ore suplimentare”

22496904_1422583351171280_1099660743_o-960x435-960x435.jpg

Scriu aceste rânduri cu o mare revoltă în suflet, o tristețe profundă și chiar cu disperare. Aș fi putut să trec pe lângă acest subiect, căci, din fericire, nu este despre mine și nici despre copilul meu. Dar nu pot trece indiferentă față de o mare nedreptate, de la care suferă niște copii și care pot fi marcați pe mult timp înainte. Veți citi și veți spune că nu poate fi adevărat în sec. XXI, într-o Capitală, cu toate rigorile care sunt astăzi în sistemul educațional. Nici eu n-aș fi crezut, dacă n-o cunoșteam bine pe prietena mea și dacă n-aș fi vorbit direct cu copiii ei, care sunt de aceeași vârstă cu fetița mea, elevi în clasa I.

Copiii prietenei mele, împreună cu alți 30 de copii au avut marea nefericire să aibă o învățătoare sadică, dintr-o școală de la Buiucani, care n-are ce căuta nici pe aproape de școală, iar ea a lucrat toata viața ei învățătoare și cei din managementul instituției dau din umeri că nu pot face nimic, că așa este ea și nu are nimeni ce să-i facă. Cum, oameni buni, să nu ai ce să-i faci, de ce nu este alungată din sistemul educațional ?

Ce educație poate ea să dea copiilor, lovindu-i, numindu-i proști, zoiosi, animale, spunându-le că ghiozdanele lor sunt zoioase, precum sunt veceele (se vede că cucoana învățătoare are veceul tare zoios acasă, de face o asemenea comparație). Le spune copiilor ca sunt proști și slabi și dacă ei doresc ca ea să-i ajute, părinții trebuie să-i plăteasacă câte 50 lei/h pentru ca ea să facă ore suplimentare cu ei după-amiază în incinta școlii. Copiii așa și știu că acei slabi merg la ore suplimentare la doamna învățatoare, adică ei își cunosc eticheta de copii slabi.

La fel, copiii slabi stau în băncile din spatele clasei și ei trebuie să-și cunoască locul și statutul. La fel, în spatele clasei stau copiii de la orfelinat, care frecventează această clasă. Copiii din clasă nu-i numesc pe nume pe copiii de la orfelinat și la întrebarea de ce, răspunsul a fost „Doamna învățătoare nu-i numește pe nume pe copiii de la orfelinat, ci băiatul sau fata aceea de la orfelinat și ne spune și nouă să-i ignorăm, pentru că ei sunt  proști și zoioși”.

Unul dintre copiii din clasa este numit de toți prostănacul clasei. La întrebarea de ce copiii îl numesc așa și chiar copilul singur zice că el este prostănacul clasei, răspunsul a fos „Doamna învățătoare așa-l numește pe acel copil”.  Un alt copil din clasă, având o viroză în proces de final de tratament, se vede că avea un miros din gât, la care învățătoarea s-a apropiat foarte tare de fața lui și cu o mină tare scârboasă s-a depărtat de el demonstrativ, spunându-i: „Of, dacă mai sufli o dată în direcția mea, voi cădea jos de mirosul urât din gura ta!”.

Altă dată, una dintre fetițele de la orfelinat, chiar de ziua ei a fost scoasă în fața clasei și pedepsită pentru ceva (motivul nu contează, căci această învățătoare sadică va găsi mereu motive), iar un părinte al altui copil din clasă, știind de ziua de naștere a fetiței respective și nimerind în acel moment la școală, avea cumpărată o carte pentru ea și i-a dăruit-o, spunându-i la mulți ani și sarutând-o. Vai de capul acelui părinte, învățătoarea l-a făcut una cu pământul, că de ce și-a permis să facă acest gest, căci nici un copil din clasă n-a fost niciodată felicitat de ziua lui și de ce tocmai pe acea fată de la orfelinat trebuia s-o felicite (!!!).

Copiii se tem de ea ca de o urgie. Chiar și atunci când ei au temele învățate preferă să spună că nu cunosc răspunsul la întrebările învățătoarei, preferând să-și asume din start etichetele de proști și animale. Pe fon psiho-somatic (scuze că nu cunosc exact terminologia medicală), copiii se îmbolnăvesc foarte des și nu vor să meargă la școală. Dar  și mai grav mi se pare faptul că unii copii din clasa respectivă n-au avut nici norocul să fi fost născuți de niște părinți  adecvați. Părinților acestora le place metoda sadică de educație a învățătoarei față de copiii lor, chiar rugând-o să-i bată pe copii pentru neascultare, să-i învețe minte, căci învățătoarea trebuie sa fie „autoritate” pentru copii.

Nici nu știu care copil e mai nefericit, acela care a fost părăsit de părinți și trăiește la orfelinat sau acel copil care are o mamă care o roagă pe învățătoare să-l bată pentru a-l „educa”. Alți părinți, chiar dacă nu acceptă metoda învățătoarei, ei se tem să vorbească. De ce se tem? Nu înțeleg! Este vorba despre copiii lor, despre o copilărie frântă și marcată de o învățătoare ostilă. Acești copii vor crește respectând cu sfințenie ”înțeleptul” proverb popular ”capul plecat sabia nu-l taie”, copii care văd abuzul fizic și psihologic ca o normă. Ce fel de generație creștem?!  Prietena mea este printre foarte puținii părinți care luptă cu această învățătoare, apărându-și atât proprii copii, cât și pe copilașii orfani din clasă,  dar ea este în minoritate și nu poate schimba prea multe, iar să-și schimbe copiii în altă clasă nu este posibil în timpul anului de învățământ.

Situația respectivă mă depășește, atât din punctul de vedere al educaței prin violență a unui pedagog, dar și din punctul de vedere al părinților care acceptă  și chiar încurajează abuzul fizic și psihologic asupra propriilor copii.  Ceva ne lipsește nouă  moldovenilor și acest ceva este esențial, grav și care nu-mi oferă nici o speranță…

PS: N-am scris nume și date concrete, deoarece este dreptul și obligația părinților copiiilor din această clasă de a vorbi, de a face publică problema și de-ași apăra propriii copii, iar odată cu propriii copii să-i apere și pe acei copilași care nici măcar nu plâng, pentru că ei știu că n-are cine să le șteargă lacrimile…

AUTOR: Ectarina Meaun

Top