La masă cu sportivii de la Jocurile Olimpice de Iarnă din Coreea de Sud

26993952-10156161616434216-9019379600522911477-n.jpg

Aproximativ 4000 de sportivi şi oficiali din întreaga lume participă la Jocurile Olimpice de Iarnă din Coreea de Sud. Mulţi dintre ei au călătorit mii de kilometri pentru a ajunge în zonele în care se desfăşoară probele de concurs şi au trebuit să se adapteze la tot ceea ce înseamnă o astfel de competiţie, de la expunerea media la modul de a se alimenta. Oricum, marea majoritatea vor avea timp să exploreze această parte de lume, scrie portalul gustarte.ro.

O parte importantă a vieţii de atlet este alimentaţia. Nu are importanţă cât de încărcat este programul sau de partea de lume în care se află. Dacă nu mănâncă sănătos şi bine, nu vor putea să aibă randament maxim.

Katie Couric, membră în echipa olimpică a SUA, a postat pe o reţea de socializare una dintre cinele sale: fructe de mare şi tăiţei. Echipa de curling a Statelor Unite ale Americii a ales sushi, la recomandarea nutriţioniştilor ce însoţesc delegaţia de peste ocean, mai scrie sursa citată.

Echipa olimpică a Franţei a dezvăluit pe Twitter că au ales să mănânce la restaurantul din Satul Olimpic. Acesta este deschis 24 de ore, iar sportivii pot comanda preparate la grătar (peşte, vită, porc, pui, legume), pizza şi legume, produse de patiserie şi brutărie, salate, cafea. Fiecare dintre mâncăruri are şi variante halal şi kosher. La micul dejun sportivii care aleg să meargă la restaurantul din Satul Olimpic pot comanda vafe, clătite, bacon, ouă sau somon la grătar.

Majoritatea sportivilor sunt mai mereu pe drum, aşa că prânzul trebuie să îl ia mereu pe drum. Echipa de ski a SUA a primit, de exemplu, la pachet salată Caesar şi carne de curcan cu sos pesto.

La aceste Jocuri Olimpice mâncarea este atât de importantă încât contul oficial de instagram al competiţiei are la profil o prăjiturică, în loc de mascota special creată pentru eveniment. Mai mult, postează în mod frecvent imagini cu preparatele ce se găsesc în restaurant.

REDACTOR: Alexandra Şaiman

Top