Un pod care leagă satul Hîrbovăț de Proteagailovca a fost reparat cu sprijinul Uniunii Europene

DSC06432.jpg

Un pod modern, construit din fonduri europene, a pus capăt problemelor cu care se confruntau de ani buni locuitorii satelor Hîrbovăț, raionul Anenii Noi, și Proteagailovca, o suburbie a orașului Bender. Podul care lega cele două localități risca să se prăbușească de la o zi la alta, iar oamenii își puneau viața în pericol ori de câte ori îl traversau.

Construcția nu fusese reparată în totalitate niciodată în ultimii patruzeci de ani. Provocările începeau odată cu ploile de toamnă, iar noroiul era la ordinea zilei luni în șir pentru cei peste 5 mii de locuitori ai satului Hîrbovăț. Apa inunda drumul când venea o ploaie mai mare, iar burlanele imense din care era construit ajunse să fie înfundate în pământ, formând o groapă imensă. Cel mai greu le venea copiilor care mergeau zilnic pe aici în drum spre școală.

Așa vechi și avariat cum era, podul era un punct de legătură directă dintre cele două sate, dar și singura cale de acces pentru mașinile de mare tonaj care transportă, la Chișinău, producția de la fabrica avicolă din Hîrbovăț, unde muncesc sute de oameni de pe ambele maluri.

“Nu ne mai despărțeam de cizmele de cauciuc”

Vladimir Calmâc locuiește chiar în preajma podului și povestește că până la reconstrucția acestuia fiecare ploaie era o adevărată problemă pentru oamenii care au casele în zonă. „Chiar vizavi de poarta mea era o groapă enormă în asfalt. Când treceau mașinile de mare tonaj cădea tencuiala de pe pereți. Cum începeau ploile, oamenii treceau la cizmele de cauciuc. În fiecare dimineață găseam după poartă câteva perechi de cizme străine, pline de noroi. Dimineața, sătenii care plecau la oraș le lăsau la noi în curte, iar seara le luau ca să poată ajunge acasă”, povestește bărbatul.

Maria Calmâc, o altă locuitoare a satului, spune că de când a fost renovat podul își vizitează mult mai des rudele care locuiesc în cealaltă parte a satului. „Mașinile, porțile și gardurile erau pline de noroi. După ploi, era tare greu de ajuns la rude. Acum, de când avem pod nou, e mult mai ușor”, spune femeia.

Le venea greu să se deplaseze și oamenilor din Proteagailovca, care veneau sâmbăta și duminica la târgul de la Hîrbovăț ori la rudele care locuiesc aici.

„Riscam să stopăm circulația de la o zi la alta, iar legătura dintre sate ar fi dispărut cu totul. Mulți oameni de la noi au rude și prieteni în Proteagailovca. Dacă închideam podul, locuitorii satului Proteagailovca, care lucrează la noi în sat, ar fi pierdut mult mai mult timp și bani ca să ajungă la serviciu pe drumuri adiacente”, afirmă Ion Ghețan, primarul satului Hîrbovăț.

Problema a fost rezolvată cu ajutorul Uniunii Europene

Pentru că problema se agrava cu fiecare zi, primăria a identificat încă în anul 2011 resurse pentru elaborarea proiectului tehnic de reconstrucție a podului, iar în anii următori a apelat la mai multe fonduri naționale și internaționale pentru a găsi bani ca să realizeze proiectul.

Soluția a venit din partea Programului „Susținerea măsurilor de promovare a încrederii”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de PNUD. Datorită finanțării oferite de UE în valoare de peste 2,9 mln. de lei, podul a fost reconstruit din temelie, iar o porțiune de drum adiacent, cu lungimea totală de 500 de metri, reparată capital.

Lucrările de reconstrucție au început în anul 2016 și s-au finalizat în decurs de câteva luni. Acum locuitorii din Hîrbovăț nu mai sunt nevoiți să înfrunte noroiul, în zonă nu mai există risc permanent de accidente rutiere, iar cele două sate au un punct de legătură sigur.

„După renovarea podului, am reușit să organizăm câteva activități comune cu colegii „din stânga Nistrului”. Profesorii din localitatea vecină au fost la noi pentru schimb de experiență”, spune Ion Ghețan.

Măsurile de sporire a încrederii între cele două sate sunt prevăzute într-un plan de acțiuni pe termen lung. Una dintre acestea se va desfășura în lunile următoare, când locuitorii satului Hîrbovăț, împreună cu cei din Proteagailovca, planifică să sădească o fâșie de copaci pe terenul aferent podului.

Podul de la Hîrbovăț este unul dintre cele peste 80 de obiecte de infrastructură renovate prin intermediul Programului finanțat de Uniunea Europeană „Susținerea măsurilor de promovare a încrederii”, implementat de PNUD Moldova. Programul contribuie la consolidarea încrederii între locuitorii de pe ambele maluri ale râului Nistru prin implicarea liderilor locali, reprezentanților mediului de afaceri și ai societății civile în proiecte comune de dezvoltare a afacerilor și îmbunătățirii infrastructurii sociale.

REDACTOR: Alexandra Şaiman

Top