Dubai a trecut în 2018 cu cel mai impresionat joc de lumini și foc de artificii

dubai-spectacolul-laser-de-anul-nou-intra-in-cartea-recordurilor-video-18599760.jpg

Unul dintre cele mai aşteptate focuri de artificii din lume este, în fiecare an, la Dubai. Cea mai înaltă clădire de pe glob, Burj Khalifa, este scena unui spectacol extraordinar la care asistă zeci de mii de turişti şi localnici. Înalt de peste 800 de metri, turnul a fost inaugurat în 2010, iar de atunci locuitorii Emiratelor Arabe Unite şi turiştii se pot bucura la fiecare Revelion de un spectacol senzaţional.

Tocmai de aceea, Dubaiul are ambiția să pregătească cel mai spectaculos foc de artificii și să concureze cu Sydney, Hong Kong, metropole unde jocul pirotenic e o minune a tehnicii

 

Turnul Burj Khalifa a fost și anul acesta ecranul uriaș al unui spectacol de poveste, în care accentul a căzut, însă, mai mult pe jocul de lumini și mai puțin pe artificii, cum erau așteptările.

A fost, de altfel, surpriza pe care a pregătit-o Dubaiul anul acesta. Emiratul sărbătorește în 2018 o sută de ani de la naşterea părindelui fondator, iar spectacolul din noaptea dintre ani a marcat acest moment.

Top