GÂNDURI PRINTRE… RÂNDURI: Violența față de femei

22496904_1422583351171280_1099660743_o.jpg

Mă alătur și eu campaniei „16 zile de activism împotriva violenței față de femei și fete”, lansată de către Organizația Națiunilor Unite și Ambasada Suediei în R. Moldova.

În acest sens, voi expune câteva indicii de care ar trebui să știe și să țină cont femeile și fetele din republica noastră, dar și de peste hotarele ei. Deși nu cred că violența are naționalitate, totuși sunt unele aspecte specifice locului, ce țin de mentalitatea ambelor sexe.

La noi în republică persistă încă pe larg agresiunea fizică asupra femeii. Chiar dacă puține dintre ele au curajul să denunțe soții sau uneori chiar și propriii fii agresori, agresiunea fizică poate fi totuși demonstrată cu prelevare de probe. Dar ce ne facem cu agresiunea psihologică, care este greu de demonstrat, iar uneori chiar victimele unui asemenea tratament nici nu înțeleg cu exactitate ce se întâmplă cu ele, asumându-și vina pentru orice, pentru că așa li se toarnă acea picătură chinezească pe cap în fiecare zi.

Insuflarea fricii și a sentimentului de vină și de inferioritate:

  • Dacă nu te măritai cu mine, nu erai nimeni, – e o situație foarte des întâlnită, deoarece femeia este crescută și educată cu unicul ideal, cel de a se mărita și ea chiar crede că nu e nimeni fără el.
  • De unde știi, mă rog, cine te-a învățat?- nu poate femeia să aibă nici o inițiativă în diverse situații ale vieții de cuplu, inclusiv sexual, căci imediat este etichetată cu întrebări de acest gen, care o inhibă și se complexează, de ajunge să nu mai aibă nici o părere proprie și nici o atitudine față de propria-i viață.
  • De ce ai stat atât de mult la mă-ta?- e situația când femeia merge la mama ei și se întoarce acasă cu inima cât un purice de frică, știind că o așteaptă acasă o atmosferă grea doar pentru faptul că a fost la mama ei, el privind-o suspicios ce-o fi vorbit ea cu mama ei fiind doar ele între patru ochi și fiind convins că au vorbit de rău despre el.
  • Unde ai fost, mă rog?- o întrebare chiar dacă femeia vine cu mâinile alungite de la pungele pline de la magazin, în timp ce el stă pe internet.
  • Am vorbit cu cineva de la tine la serviciu și mi-a spus că tu acolo ești mătură de măturat ograda, – e o metodă folosită de bărbații frustrați și ratați și care nu pot suporta ca femeia lor poate să se integrese într-un colectiv, că ea poate să se afirme profesional. El o trage cu tot dinadinsul în jos, îi insuflă neîncredere, căci ea chiar nu știe dacă cineva a zis astfel despre ea sau nu, până ea cedează și pleacă de la serviciu în beneficiul salvării familiei.
  • Mi-au spus colegii tăi că tu în fiecare zi lipsești câte 2-3 ore de la servici și pleci ba cu unul, ba cu altul cu mașina. Toți deja știu asta și toți râd de tine, – asta-i din propria experiență, ca și celelate, de altfel.
  • Lasă c-am văzut eu cum se uita bărbatul cela la tine, – e vorba de orice bărbat, fie coleg, fie cineva de la o petrecere, fie cineva cu care s-a salutat femeia pe stradă.
  • Lasă c-am văzut eu cum zâmbeai când vorbeai cu colegul tău, – e similară celei anterioare.
  • De ce nu răspunzi imediat la telefon când ești la serviciu? Cu ce, mă rog, erai așa de ocupată?- no comment.
  • Eu n-am dovezi, dar eu știu precis că tu mă înșeli, – amantul născut, crescut și dezvoltat din propria imaginație.
  • Voi vorbi cu cine trebuie și vei ajunge în spitalul de psihiatrie și nu-ți vei vedea niciodată copilul, – sperietoarea cea mai mare a tuturor mamelor, din cauza căreia femeile rabdă orice ”de dragul copilului”, ceea ce este cea mai mare iluzie și manipulare, și frică, și totul.

 

”Dialoguri”:

 

  • – Toată lumea vorbește despre tine…

–  Ce vorbește?

– Știi tu…

  • – Te rog să nu ne mai certăm față de copil!

– Lasă copilul să știe cine e mă-sa.

  • – Cu ce-am greșit în fața ta?

–  Știi tu …

  • – De ce ești supărat?

– Știi tu de ce…

  • – O rudă de a ta mi-a spus că tu nu vei trăi mult cu mine, că mă vei părăsi și vei pleca cu unul mai tânăr.

– Care rudă?

– Nu contează.

Un agresor nu va sta să aștepte motive, el le va inventa.

  • Verificarea demonstrativă a extrasului convorbirilor telefonice de la operatorul de telefonie față de alte persoane, pentru a transmite mesajul spre extern despre suspiciunile pe care le are față de femeia lui;
  • Găsirea absolut întâmplătoare în cutia poștală și cu o bucurie sadică anume de către el când este cu ea a unor scrisori scrise la computer fară nici o semnătură în care să scrie ”Domnul din apartamentul nr. x, soția dvs vine în fiecare zi cu bărbați acasă când dvs nu sunteți (acel cineva stă mereu și urmărește și el chiar știe cine, când și unde este și nu este!);
  • Căratul pe la toate bisericile și jurarea în fața altarului că ea nu-l înșală.

Te regăsești în descrierea de mai sus?- întrebare adresată și femeilor, și bărbaților. Daca nu, mă bucur.

AUTOR: Ecaterina Meaun

Top