“Istoria Ascunsă”: Localitatea Ciuciuleni descrisă prin două monografii semnate de autoarea Mariana Pagu

22550998_1422589864503962_599308491_o-871x540-871x540.jpg

“Ciuciuleni o istorie a locului și a oamenilor lui” și “Un veac de istorie în imagini. Ciuciuleni” sunt două apariții editoriale care au fost lansate recent la Chișinău de către Mariana Pagu, licenţiată în filologie. Autoarea a fost invitata doctorului în istorie Mariana S. Țăranu în cadrul emisiunii “Recurs la Istorie” de la postul de radio “Vocea Basarabiei”. Timp de o oră au fost discutate principalele momente elucidate pe paginile acestor două apariţii editoriale, dar şi despre foametea organizată de ocupanţii sovieticii pe teritoriile româneşti de la Est de Prut. 

În localitatea Ciuciuleni oamenii erau mai avuţi comparativ cu alte localităţi

Imediat după războiul doi mondial încetul cu încetul se încep problemele, deşi în localitatea Ciuciuleni oamenii erau mai avuţi comparativ cu alte localităţi. Pe lângă demnitatea de a fi ciuciulenean, oamenii din sat aveau cu ce se mândri – cu pământurile care se întindeau mult peste hotarele satului. Aveau moşii până la Lăpuşna, până în satul Sofia, mai mult, moşiile ciuciulenenilor ajungeau până la Stolniceni, Drăguşeni, Bursuc, Mlădineşti, de jur împrejur. Începând cu anul 1944, încetul cu încetul de la Ciuciuleni sunt rupte cel puţin 2000 ha de pământ, hectare cumpărate cu bani grei de către localnici.

 Victima a afost adusă la starea că a început să creadă în călău şi să-i vadă nişte merite

Cei mai mulţi supravieţuitori ai foametei vorbesc în şoaptă. Imediat scade tonalitea vocii, aşa au fost învăţaţi să înghită această durere sau să se ferească de parcă au fost ei de vină că au trecut prin foamete. Nu se vorbea de parcă ar fi fost o boală ruşinoasă despre care nu se spune nimic. Am descoperit nişte dureri tăcute mult timp, dureri spuse doar acum când s-au pierdut speranţa că mai pot fi de ajutor cuiva sau stârni interesul cuiva. Mai mulţi supravieţuitori s-au ciocnit cu unele reacţii mai negative din partea celor tineri, reproşindu-li-se că aşa au fost timpurile.

Ceea ce a urmat după foamete oamenilor li s-a părut că e raiul comunist. Adică s-a făcut în aşa fel încât foametea, deportările să-i facă să creadă că ceea ce a fost în anii 50 a fost ceva bun, a fost un ajutor din partea statului sovietic. Victima a început să creadă în călău şi să-i vadă nişte merite. Iacă asta e cel mai tragic. Unii nici astăzi nu vor să iasă din această realitate.

Modalităţi de supravieţuire

În perioada foametei s-au descurcat mai uşor nu cei care au avut mai mult, dar cei care au ascuns mai bine ceea ce aveau: în pământ, în poduri duble, la lejancă mai făceau un loc special unde să ascundă grânele sau într-o cameră fără uşi şi fereste, care era doar cu un fel de capac de lemn pe care îl lipeau cu lut şi îl văruiau de câte ori umblau la aceste rezerve de grâne aşa încât să nu dea de bănuit nimănui, în prispa casei se făceau astfel de ascunzişuri, în grajduri se construiau pereţi dubli în care se punea grâu. Ceea ce este mai curios este faptul că cei care aveau rezerve mai mari oricum nu prea dădeau la cei mai chinuiţi pentru că nu ştiau cât o să dureze. Unii oameni spuneau că aveau şi îi jeleau pe ceilalţi, dar nu ştiau cât vor putea şi ei să se menţină în viaţă. Erau oameni care mureau pe uliţele satului. De obicei erau cei care venise din Sudul Basarabiei, acolo situaţia era şi mai cruntă.

În iarna lui 1947 un covor de lână era cumpărat cu  1000 de nuci

Cei din Sudul Basarabiei veneau cu căruţa plină cu ţoale, covoare, acoperişul casei, fereste, tot ce puteau aduceau pentru o găleată cu nuci, grâu sau grăunţe, măcar ceva ca să poată supravieţui. Cei mai mulţi aveau copiii. Părinţii buniciii au cumpărat un covor de lână de la cei veniţi din Sud cu 1000 de nuci. O căldare de grâu echivala cu 100 de ruble. Erau nişte preţuri ieşite din comun.

Oamenii mâncau mămăligă din urluială

Din Cimişlia a venit o familie, a ajuns pe găvan, pe vârful dealului, şi au auzit un cântat de cocoş, aceasta era speranţa de viaţă, pentru că în alte sate demult nu mai cântau cocoşii, ei nu mai existau. Caiii erau mâncaţi şi oamenii nu aveau cu ce să prelucreze pământurile. Din cauza secetei nu s-a făcut porumbul.

O consăteancă spunea că ştiuleţii de porumb erau cât capul de găină, dar chiar şi pe aceea i-a luat statul. În iarnă au intrat cu o oală în care făceau sarmale plină cu grâu, una plină cu fasole şi alta plină cu grăunţe. În familie erau doi copii şi cu aceasta trebuiau să se hrănească. Mai aveau şi trei găini. E interesant cum mâncau ouăle. Părinţii mâncau câte un ou pentru că ei trebuiau să muncească. Iar fetelor le dădeu un ouşor la ambele. În ce mod? Mama făcea un fel de mămăligă din urluială. Ceea ce ieşea era ceva îngrozitor, fără nici un gust. Mama le dădea în gură câte un boţ de mămăligă din urluială după care coada lingurel o băga în ouşor, dar numai aşa atingea un pic în ouşor şi îi dădea la una în gură, după care la cealălaltă. Doamna care mi-a povestit spune că o dată mama i-a dat surorii de două ori la rând. Atunci s-a supărat foarte tare pe mama sa. Deşi are peste 80 de ani, oricum ţine mint eacest detaliu. Mâncau şi măduva de la tulpina de floarea soarelui pe care o fărâmiţau şi aceasta le dădea un gust de ulei care întrucâtva le atenua foamea.

Oamenii mureau pe marginea drumului

În 1946-1947 oamenii mureau pe marginea drumurilor. Asemenea cazuri nu au mai fost în istoria localităţii Ciuciuleni. Cei mai mulţi dintre cei care cădeau pe drumuri erau din Sudul Basarabiei, cei care lucrau cu ziua. Pe ei îi luau responsabilii de la sovietul sătesc şi îi înmormântau, dar, unde aşa şi nu cunoaştem. Probabil că au existat nişte gropi comune peste care s-a aşternut uitarea totală.

Crearea colhozurilor

Nu foamea i-a determinat pe ciuciuleneni să intre în colhoz. Nici în 1949, până în luna iulie nu s-a înregistat cereri de intrare în colhoz. Era o singură cerere scrisă de un evreu din sat, în rest nimeni nu vroia să intre de bună voie. Deportările din 1949 îi face pe majoritatea, vreo 80% să renunţe la bunurile lor şi să intre în colhoz. Tergiversarea a avut şi un efect negativ. Până în iulie 1949 când se constituie cele patru colhozuri din localitate, satul Ciuciuleni a pierdut foarte multe bunuri: căruţe, cai, porci, boroane ş.a. erau duse în alte localităţi gratuit. Sute de butoaie erau scoase din sat şi date gratuit diferitor colhozuri din împrejurimi. Gospodarii erau arestaţi că nu erau în stare să achite impozitele la stat, iar lucrurile le erau confiscate şi date în alte localităţi. Se găseau activişti linguşitori, meschini care ca să impresioneze conducerea dădeau supraplan.

Necesitatea păstrării memoriei

Aceastea sunt lucruri pe care noi nu le putem înţelege până la capăt, dar nu avem voie să trăim fără asemenea mărturii, noi nu avem voie să ne bucurăm doar pentru că viaţa noastră e fără chinuri, fără restricţii.

AUTOR: Mariana S. Țăranu, doctor în istorie

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Top