Tinerii antreprenori din domeniul IT vor putea beneficia de primul Fond de Investiții al Startupurilor din Republica Moldova

Seed-Fund_1.jpg

A fost inaugurat Fondul de Investiții al Startupurilor din Republica Moldova. Evenimentul a avut loc în contextul Chisinau Startup Week, în cadrul unei zile dedicate în întregime interacțiunii dintre investitori, instituții de finanțare de nivel local și regional și startupurile din Republica Moldova. Totul s-a desfășurat în incinta Centrului de Excelență în domeniul TIC “Tekwill”.


Ana Chirița, Director Executiv al Asociației Naționale a Companiilor din Domeniul TIC
(ATIC)

În cadrul Proiectului Dezvoltarea Centrului de Excelență în Domeniul TIC ”Tekwill”, finanțat din sursele USAID și ale Guvernului Suediei, ATIC și Fribourg Capital planifică să contribuie, începând din anul 2018, cu câte 100 de mii de euro fiecare, așa încât astăzi dispunem de un cuantum de 200 mii de euro în total, pentru a investi la etapa incipientă în startup-uri. Este adevărat că pe piața locală există suficiente mecanismele de finanțare, dar, după ce am discutat cu reprezentanții mediului privat și cu partenerii noștri de la ”Fribourg Capital”, am ajuns la concluzia că acestea nu sunt suficient de comode pentru echipele din domeniul IT. Am decis să urmăm strategia pașilor mici, să lansăm un fond mic de investiții pentru strartupurile de până la 2 ani. Mecanismele de investiții, criteriile de selecție, volumele vor fi foarte diferite și depind doar de potențialul startupurilor și puterea lor de a convinge că au proiecte viabile și solicitate pe piață.


Veaceslav ȘUTCHEVICI, manager componenta ”Promovarea investițiilor”, proiectul de
consiliere a Guvernului Republicii Moldova în politici economice, GIZ Moldova

Start-up oferă oportunități pentru crearea de noi joburi. Adițional, ele ajută
Moldova să îmbine potențialul tehnologiilor informationale și comunicațiilor. Ele oferă
angajări și reprezintă dezvoltarea modernă. Acestea sunt motivele dpentru care Agentia de
Cooperare Germană GIZ susține Chisinau Startp Up Week 2017. Vedem oportunități mari în
domeniul IT din diferite sectoare, inclusiv în E-Mobility, Autonomous driving, IoT (Internet of
Things), Cyber security, etc. Pentru cei interesati de aplicații automitive, suntem gata să vă
punem în contact cu companii care să vă ghideze, să vă ajute sau deja să preia startupuri, pe
care să le introducă pe piața internațională. Încurajăm tinerii să dea frâu liber imaginației și să-
și dezvolte afacerile în IT.

Dan STURZA, Senior Associate la Fribourg Capital, a specificat că singurul motiv pentru care Seed Fund încă nu poate fi accesat este procedura legală care durează, dar că este foarte probabil că deja anul viitor acesta va fi funcțional: ”Estimăm să finanțăm cam 10 startupuri, să le acoperim cheltuielile pentru aproximativ un an. Experiența noastră de colaborare cu Moldova este foarte plăcută. Calitatea ideilor și antreprenorilor de aici nu e ste mai prejos de cea a companiilor din România sau chiar din regiune. Sper să terminăm cât mai curând partea legală, ca să vă putem ajuta cât de puțin începând cu 2018”.

Despre necesitatea promovării sectorului tehnologiilor informaționale a vorbit și Alexandru BALTAG, Directorul General al Asociației Oamenilor de Afaceri din Moldova (AOAM), care a menționat că ”din punct de vedere al politicii infrastructurilor de afaceri, susținerea sectorului IT ar trebui să devină politică națională”.

În cadrul Chisinau Startup Week 2017, a fost anunțată fondarea comunității investitorilor locali Moldovan Angel Network (MAN). Deși e încă în perioada de creare și coagulare, comunitatea reprezintă un grup de business manageri, cu experiență vastă în afaceri din diferite domenii, care sunt dispuși să consilieze și, ulterior, să investească în startupurile create în Republica Moldova și relevante la nivel internațional. Până în acest moment, Chisinau Startup Week a întrunit peste 1000 de participanți. Evenimentul CSW va avea genericul Startup Battlefield. Moldova va prezenta investitorilor și partenerilor locali și străini topul celor mai inovative 20 de startupuri locale, în  cadrul unei expoziții (Demo Day) și a unui târg (Booth Fair) de clasă mondială.

Chisinau Startup Week este organizat de Asociația Națională a Companiilor din Domeniul TIC cu suportul Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) și Guvernului Suediei în cadrul Proiectului „Dezvoltarea Centrului de Excelență în domeniul TIC” Tekwill. Parteneri ai evenimentului: Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) în Moldova, Proiectul de Competitivitate din Moldova, MIEPO, Starnet, iHUB Chișinău, Simpals
și 999.md.

Moldova9.com este partener media al evenimentului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Top