“Istoria Ascunsă”: O viziune din zona de conflict – Transnistria

22550998_1422589864503962_599308491_o.jpg

În 2017 se împlinesc 25 de ani de la semnarea Convenţiei cu privire la “Principiile reglementării paşnice a conflictului armat din zona transistreană a Republicii Moldova”. Respectiva Convenţie a fost pregătită de către Federaţia Rusă. Republica Moldova acceptă oferta Rusiei şi în luna iulie este semnată de către preşedinţii Mircea Snegur şi Boris Elţin. În rezultatul semnării acesteia, operaţiile militare din zona de conflict încetează, dar guvernarea oficială de la Chişinău rămâne să nu controleze aproximativ 1/3 din teritoriul statului, mai bine zis raioanele din stânga Nistrului. Aceasta este una din cele mai durute probleme ale momentului, dar, din păcate autorităţile constituţionale mult prea puţin se implică în depăşirea situaţiei existente, mai mult, se lasă impresia că cuiva îi convine păstrarea zonei de conflict îngheţat.

Vlad Grecu este un scriitor născut în partea stângă a Nistrului, voluntar în timpul operaţiilor militare din 1992, autorul excepţionalei lucrări “O viziune din focarul conflictului de la Dubăsari” editată în 2005 şi a “Unde sunt zeii popoarelor învinse” – proză documentară. În ambele lucrări autorul se referă la evenimentele din 1992 şi consecinţele acestora.

“Separatiştii nu au putut ocupa cu armele teritoriul satului Corjova, dar l-au ocupat diplomatic, Chişinăul a cedat această parte de pământ”

Ce v-a determinat să scrieţi aceste două cărţi şi cum s-a realizat procesul de documentare ?

O documentare a crimelor de război comise de puşcăriaşii aduşi de conducerea de la Kremlin în partea stângă a Nistrului care au luptat împotriva noastră, au umblat prin case şi au omorât familii întregi, chiar şi copii, au fost arestaţi oameni care şi păână la conflict se implicau în politică şi până în ziua de astăzi nici măcar nu se cunoaşte unde sunt mormintele lor. Eu am mers din casă în casă şi m-am documentat. Atunci, imediat după evenimentele tragice am vrut să fac şi un film, dar nu am găsit susţinere financiară de la nimeni. Oamenii plângeau şi îmi spuneau printre lacrimi cum a fost arestat fiul sau soţul în faţa lor şi cum alergau din urma maşinii, dar… Memorabil pentru mine a fost arestarea a doi verişori originari din Comisarovca Nouă, sat moldovenesc de la hotar cu Ucraina, care se duceau cu maşina „Jiguli” în centrul oraşului Dubăsari pentru a se întâlni cu un consătean. Văzând ce se întâmplă acesta a alergat la Comitetul Executiv Dubăsari, acolo era maşina cel doi verişori. Pe loc s-a interesat unde au fost duşi cei arestaţi, dar un domn de la acolo i-a spus: „Acum e război şi pleacă mai repede de aici cât însă mai esti teafăr”. Când a ieşit maşina deja nu mai era. Soţia unuia dintre cei arestaţi mult timp şi-a căutat soţul, dar  aşa şi nu l-a găsit. Peste vreo două luni cineva ara câmpurile din satul Lunca, o suburbie a Dubăsariului şi a atins o mână ieşită din pământ. De fapt, acolo erau îngropaţi cei doi tineri arestaţi. Ambii au fost împuşcaţi în inimă, mai mult, unul era cu mâinile legate.

Lumea a înţeles că din partea Chişinăului nu au nicio apărare

Până la conflict un autobuz cu mai mulţi tineri de la Tiraspol au venit în unul din satele raionului Grigoriopol şi l-au bătut pe un primar până l-au omorât şi, evident, că oamenii au fost intimidaţi şi au renuinţat la orice formă de rezistenţă. În raionul Dubăsari numai două sate benevol au trecut de partea regimului separatist, celelalte nu vroiau. Au fost cazuri când la magazin era pusă o inscirpţie precum că locuitorilor din satele care nu au trecut sub jurisdicţia regimului neconstituţional să nu li se elibereze lapte. Dar, laptele era adus tot din acele sate, atunci magazinele erau asigurate centralizat de raion. Iată cu aşa metode s-a creat regimul de la Tiraspol. Pe unii lideri locali i-au bătut, pe alţii i-au fugărit, au fost şi omorâţi, multe cadre didactice de limbă română au fost alungate din şcoli, astfel oamenii au fost reduşi la tăcere. Mai mult, lumea a înţeles că din partea Chişinăului nu au nici o apărare, au rămas faţă în faţă cu separaţiştii înarmaţi şi dacă îşi doresc să supravieţioască, apoi trebuie să tacă. Să nu se creadă că a fost un referendum aşa cum s-a întâmplat în Krimeea şi toţi au votat „Pentru”.

Bărbaţii din zona controlată de separatişti luptă pentru integritatea Republicii Moldova

Din Komisarovka Nouă, Lunca Nouă oamenii figeau în dreapta Nistrului, dar pentru că nu puteau trece peste linia frontului fugeau în oraşul Cotovsc (Ucraina), se urcau în trenul Moscova-Chişinău şi veneau la Chişinău, de la Chişinău veneau la Cocieri unde primeau arme şi mergeau direct să lupte împotriva separatiştilor. După semnarea Convenţiei vreo cinci-şapte ani nu puteau să revină la baştină şi, oricum, chiar şi după acest timp mulţi au fost arestaţi.

Oamenii s-au solidarizat

Tot timpul oamenii parcă erau în aşteptarea că ceva rău se va întâmpla. Când Smirnov se afla în arest la Chişinău, separatiştii se organizau ca să ia cu asalt comisariatul de poliţie de la Dubăsari. Atunci au venit foarte mulţi oameni din sate şi am ţinut piept, am înconjurat Comisariatul de Poliţie. Barajul de la Hidrocentrală era în reparaţie, oamenii de pe loc au montat nişte plăci de beton ca să treacă trupele de destinaţie specială.

Poliţiştii arestaţi practic îşi ieşeau din minţi

După incidentul de la Dubăsari când Sipcenco a fost împuşcat de un infractor de la Dubăsari poliţiştii nostri au fost arestaţi, duşi în Comitetul Executiv Orăşenesc Dubăsari după care i-au dus la Tiraspol şi i-au ţinut în decurs de peste 20 de zile. Acolo i-au închis într-o cameră foarte mică, ei stăteau în picioare, dormeau pe rând, primeau foartă puţină apă, erau transpiraţi, practic îşi ieşeau din munţi. Ei nu mai creau că o să rămână în viaţă.

A fost un război impus de Moscova pentru a separa regiunea transnistreană

În timpul operaţiilor militare au fost foarte mulţi vorbitori de limbă rusă care au luptat de partea regimului constituţional de la Chişinău, dar am văzut şi foarte mulţi moldoveni, inclusiv, din dreapta Nistrului care au luptat de partea separatiştilor. Nu a fost un război interetnic. A fost un război impus de Moscova pentru a separa regiunea transnistreană.

La dânşii erau mercenarii şi armata la noi erau poliţişti şi voluntari

Noi am luptat cu mercenarii, armata s-a implicat când mercenarii pierdeau poziţiile, adică atunci când noi am eliberat Dubăsariul şi nu înţeleg de ce ne-au retras. Şi Tighina era eliberată şi atunci armata a 14-ea a început a lupta cu tancurile. La dânşii erau mercenari şi armata la noi erau poliţişti şi voluntari.

În momentele grele Chişinăul nu ne-a ajutat cu nimic

Voluntarii au intrat într-o unitate militară din Cocieri în timpul prânzului, când ofiţerii ruşi mâncau şi au luat arme. Nouă nu ni s-au dat arme, dar puteam în orice moment să fim nimiciţi. Au fost şi băieţi omorâţi. În momentele grele Chişinăul nu ne-a ajutat cu nimic. „Burunducii” erau băieţi de la Corjova, tineri între 18-20 de ani, prieteni din copilărie care au format un grup de rezistenţă. Printre ei s-a evidenţiat şi un lider neoficial Ion Grecu care recent se întorseseră din Armata Sovietică, dar a fost omorât la vreo 20 de metri de casa părintească.

În timpul operaţiilor militare toţi eram egali, după, voluntarii nu mai au nici un statut

Voluntarii nu au fost trataţi niciodată serios. Inclusiv, la obţinerea decoraţiilor. Un voluntar putea fi decorat doar dacă cădea în lupte, pe când în cazul poliţiştilor lucrurile au fost altfel. În timpul operaţiilor militare toţi poliţiştii au primit vestă antiglonţ, pe când voluntarii nu au beneficiat de acestea. Nici la pensionare voluntarii nu au nici un privilegiu. Atunci, în timpul operaţiilor militare toţi eram egali, după, voluntarii nu mai au nici un statut.

Separatiştii nu au putut ocupa cu armele teritoriul satului Corjova, dar l-au ocupat diplomatic

Actualmente în Corjova activează şi primar, dar şi se subordonează oraşului Grigoriopol. Acest teritoriu a fost cedat de Chişinău regimului separatist atunci când a fost semnată Convenţia în 1992. Separatiştii nu au putut ocupa cu armele teritoriul satului Corjova, dar l-au ocupat diplomatic, Chişinăul a cedat această parte de pământ. La moment la Corjova activează numai miliţia. Acolo doar locuiesc unii poliţişti, dar pe teritoriul satului nu li se permite să se îmbrace uniforma. De acasă până la serviciu merg în haine civile şi acolo îmbracă uniforma.

Puterea constituţională de la Chişinău nu are grijă deloc de oamenii din satele care nu sunt sub jurisdicţia sa

Oamenii s-au adaptat, unii primesc pensii de la separatişti, deşi au lucrat în zona controlată de Chişinău. Puterea constituţională de la Chişinău nu are grijă deloc de oamenii din satele care nu sunt sub jurisdicţia sa. Oamenii încearcă să supravieţuiască, pe dânşii nu îi mai interesează politica. Acolo sunt multe sate moldoveneşti, în fiecare sat sunt şcoli moldoveneşti. Acum vreo şapte-opt ani m-am adresat Ministerului Educaţie să-mi dea informaţie câte şcoli moldoveneşti sunt în regiunea separatistă şi câţi  copii învaţă acolo, dar reprezentanţii ministerului s-au arătat dezinteresaţi.

O emisiune cu participarea lui Vlad Grecu o puteţi audia la radio “Vocea Basarabiei”. Interviul poate fi găist accesând portalul voceabasarabiei.md.

AUTOR: Mariana S. Ţăranu, doctor în istorie

 

Top