GÂNDURI PRINTRE… RÂNDURI! De ce n-am dat eu 20 lei la Ziua Profesorului

121-4.jpg

Da, da, n-am greşit, anume 20 lei, nu 200 cât s-au colectat în alte şcoli. Desigur că n-am pus problema în acei 20 lei, care chiar a fost o sumă simbolică pentru a cumpăra nişte flori învățătoarei şi profesoarelor de profil. Ba chiar aş dărui cu plăcere câte un buchețel de flori din când în când fără nici o ocazie, neavând nevoie de aprobarea comitetului de părinți de a o face. A fost, de fapt, o reacție de protest față de acest sistem, față de gândirea învechită a tinerilor părinți , față de rolul şi activitatea comitetelor de părinți, față de acoperirea cu flori şi cu urări siropoase a problemelor din educație.

“Aşa e mama şi a fost bunica…”, zicea Adrian Păunescu şi dânsul n-a spus-o în semn de laudă, ci constatând o perpetuare a felului învechit de a fi în noile generații. Poate e cazul să ne ajustăm modul de gândire pentru a corespunde gradului avansat de dezvoltare al smartfoanelor din mâinile noastre.

Nu-mi plac atenția sporită şi tonele de flori de Ziua Profesorului, la fel cum nu-mi plac aceleaşi tone de flori de la 8 Martie şi nici ghiftuirea copiilor cu vată dulce şi înghețată de Ziua Copiilor. Îmi place copilul să zâmbească în fiecare zi, femeia să fie respectatâ în fiecare zi, iar profesorul/învățătorul să fie apreciat în fiecare zi. Îmi place copilul să meargă la şcoală, beneficiând de dreptul fundamental la educație garantat de constituție, iar profesorul/învățătorul să-şi facă bine meseria, pentru care să fie remunerat corespunzător, să-şi primeasca salariul la card şi să nu fie umilit prin aceste colectări de bani de către comitele de părinți.

În diferite clase în diferite scoli s-au colectat sume de 20, 50, 100, 200 lei. Profesorii/învățătorii sunt oameni ca şi noi, au vecini, prieteni, rude din acelaşi domeniu şi informația se transmite rapid din om în om. Reflectă oare suma de 50 lei sau cea de 200 lei valoarea învățătorului care a fost astfel “remunerat”? Desigur că nu. Aceasta denotă doar că unii profesori/învățători “au noroc de părinți buni în clasă”.

Din mamă în fiică în comitetele de părinți se transmit aceeaşi gândire şi abordare: “Păi, doamna profesoară/îvățătoare vă învață copilul!”. Da, mi-l învață, dar acesta este dreptul fundamental al copilului la educație, iar profesorii/învățătorii îşi fac meseria.

“Dvs n-o apreciați pe profesoară/învățătoare?” Ba da, o apreciez şi o prețuiesc foarte mult. Eu îi respect munca enorm de mult şi tocmai de aceea vreau să fie remunerată pe merit la card. Tocmai de aceea eu achit la timp plata pentru studii în Asociația de părinți. Tocmai de aceea eu plătesc toate impozitele la timp. Tocmai de aceea eu cer bonul de casă la orice cumparătură, pentru ca un flux financiar mai mare să fie direcționat către Bugetul de stat, de unde cadrele didactice sunt remunerate şi să fie remunerate mai bine. Ce-ar fi să procedeze astfel un milion de oameni de la noi din republică? Cu siguranța situația s-ar schimba.

“Noi doar suntem un colectiv!”. Colectiv la ce? La colectare de bani? Tare mi-ar plăcea să fim un colectiv unit la inițiative creative, care să întărească relația copii-părinți-învățători. “Nu merită învățătoarea un buchet de flori?” Ba merită toate florile din lume, dar nu înmânarea spectaculoasă a unui buchet de flori, de parcă i s-ar înmâna premiul Nobel.

Mă întreb câți activişti ai comitetelor de părinți au semnat vreo petiție în care se cere majorarea salariilor cadrelor didactice; câți dintre ei au ieşit la vreun protest la care s-a cerut majorarea salariilor în educație; câți dintre ei au verificat dacă asociațiile de părinți la şcolile lor sunt înregistrate şi câte dintre ele eliberează bonuri de casă; câți dintre ei s-au interesat cum se cheluie banii publici alocați educației. Mă refer în general la toate şcolile, căci peste tot comitetele de părinți sunt la fel. Da, unii părintii care-mi zâmbeau la început, nu-mi mai zâmbesc, de parcă gestul lor a fost pentru copilul meu. Nu, n-a fost pentru sau în numele meu şi a copilului meu. Fiecare se reprezintă pe sine şi pe copilul său în raport cu şcoala.

Important e că avem o învățătoare inteligentă, care din start a respins potențialele inițiative vicioase de colectare a banilor de către comitetele de părinți şi-şi face meseria echidistant, cu profesionalism. Vorbesc cu fetița mea în fiecare zi despre ce a facut la şcoală şi ea imi povesteşte cu cine se joacă, cu cine vorbeşte, pentru a detecta vreo abordare diferită a colegilor față de ea, căci deseori copiii îşi manifestă atitudinea față de alți copii, influențați de ceea ce se vorbeşte la ei acasă. Eu pot să cedez când este vorba de mine, dar pentru apărarea drepturilor copilului meu, pot străbate ziduri.

Voi reveni în curând cu subiecte mai pozitive şi mai placute despre şcoală.
AUTOR: Ecaterina Meaun

 

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Top