Madonna o considera mediocră pe Whitney Houston

whitney-madonna.jpg

Fără să vrea, Madonna a ajuns în centrul unei controverse.

Potrivit Idolator, o așa-zisă prietenă apropiată a artistei, pe nume Darlene Lutz, a scos la licitație o scrisoare pe care Madonna i-a scris-o iubitului său din vremea aceea, John Enos, undeva la începutul anilor ‘90.

Pe lângă intimitățile scrise, scrisoarea de două pagini conține mărturisiri despre colegele sale de breaslă Whitney Houston și Sharon Stone, scrie unsitedemuzica.ro.

„Din cauză că am enervat mulți oameni, am fost pedepsită și pusă la colț, în timp ce alții mai puțin interesanți decât mine se bucură de recompensele primite pe drumuri deschise de mine. Este extrem de frustrant să citesc că Whitney Houston are cariera muzicală pe care mi-o doream, iar Sharon Stone este actrița care aș fi vrut să fiu. Nu le doresc răul acestor femei, dar sunt îngrozitor de mediocre și acum sunt umilită prin intermediul lor”, scria Madonna în scrisoare.

„Tot ce fac este original și unic și pun suflet din plin și primesc înapoi doar suferință și o inimă frântă. Nu cred că pot juca jocul acceptării. Sunt prea inteligentă și prea mândră”, mai adăuga solista.

Mai mult, la finalul celor două pagini Madonna se desparte de iubitul său: „Viziunea mea asupra vieții este neagră, așa că nu sunt bună pentru tine sau pentru altcineva acum”.

Scrisoarea care a stârnit atât de multă controversă este estimată la o valoare între 3.000 și 5.000 de dolari.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Top