VOCEA DIASPOREI! Victoria Dunford, DECORATĂ de regina Marii Britanii cu “British Empire Medal”

medalia.jpg

Anul 2016 se încheie cu vești bune pentru Republica Moldova. Basarabeanca, Victoria Dunford stabilită în Marea Britanie s-a ales cu “British Empire Medal”.

Distincția i-a fost acordată de regina Marii Britanii Victoriei Dunford pentru activitatea ei în susținerea copiilor cu necesități speciale din Republica Moldova.

VICTORIA DUNFORD, directoare MAD-aid

“E posibil, să te naști într-un sat din nordul Moldovei, Mihaileni, să mergi la școala din sat cu drumuri pline cu glod, și să ajungi în anul când vei întâlni familia regală! Însă toate sunt posibile doar cu determinare, cu muncă și cu multă dăruire și dragoste în ceea ce faci!

În 2006 am venit în Marea Britanie, numind aceasă țară – străinătate. Nivelul limbii engleza era mult mai jos de slab sau practic inexistent. Ca și toți migranții speram că muncesc doi ani și mă întorc acasa. Puține știam eu în 2006 ce drum mă așteaptă. Mi-am întâlnit destinul, un soț iubitor și cel mai bun existent și iată 10 ani mai tirziu așa și nu am revenit în Moldova. Dar din recunoștința către țara care m-a crescut, în 2012 am creat asociatia MAD-Aid, cu scopul de a face o schimbare.

Si uite ca anul acesta am ajuns sa fiu in lista Reginei pentru a primi o distinctie din partea Imperiului Britanic, si anume British Empire Medal. Este emonționat și greu de inteles faptul cum o tara care cândva o numeai străină să iti ofere o medalie pentru lucru care il faci in tara ta de origine. In Marea Britanie medaliile se dau de doua ori pe an: De Anul Nou si la Ziua de Nastere a Reginei! Si uite în cei aproximativ 1000 de selectanti am si eu onoarea sa fiu.

Meritele acestei medalii apartin tuturor celor care au contribuit la realizarile proiectelor MAD-Aid, si în special soțului John Dunford, mamicii mele Larisa Scutaru, primilor trustee MAD-Aid: Ann Lewis, Peter Lewis, John Barnes, Sean Colson, Ruslan Ciobanu, Iurie Bivol. Echipei Asociatiei Moldova AID, Cwu Humanitarian Aid Cwuha, ChildAid Comms. Moldovenilor din diaspora care sunt mereu alaturi in special echipa AMMB, Tamara Schiopu, Corina Barladean, Veronica Kulikovsky.

Pe parcursul anului 2017, va enumăr pe toți, să stiți ca nu am uitat niciun nume care a donat 1 euro sau mi-a dat un sfat cind era cel mai necesar, sau pur si simplu o imbratisare de incurajare. Mari multumiri fostului ambasadoru al Marii Britanie si sotiei sale: Jo Batson and Phil Batson, care m-au nominat pentru aceasta distinctie si au fost alaturi de mine la fiecare etapa a proiectelor pe parcursul la 4 ani.

Va multumesc dragi prieteni, cunoscuti si oameni buni! E o onoare si desigur o responsabilitate, sper sa o pot justfica si mai departe!
Victoria Dunford.”

Ceremonia de acordarea a medaliilor de către regina Marii Britanii va avea loc în primăvara anului 2017.

Top